Aici a început......

POVESTEA NOASTRĂ

Totul a plecat de la un vis pe care eu, Angelica, nu l-am putut ignora. L-am pus într-o imagine, i-am dat un nume, ....am ales chiar și numele calului și apoi le-am arătat fetelor și le-am lăsat să viseze. 

Nu le-am spus ce să vadă și nici cum să simtă. Nu le-am dat un plan și niciun rol. Le-am lăsat spațiu. Și fiecare a venit cu partea ei, exact așa cum a simțit.

Din locul ăsta a început să prindă contur ceva real. Nu desenat perfect, nu stabilit dinainte, ci crescut din mai multe viziuni care, fără să fie identice, se întâlnesc în același punct.

Fiecare vede altfel. Fiecare simte altfel. Dar, dincolo de toate diferențele, există același fir: nevoia de liniște, de adevăr, de un loc în care omul să nu mai fie nevoit să se țină strâns ca să reziste.

Așa a început SUNTERRA. Nu dintr-un plan, ci dintr-un vis împărtășit.

VIZIUNEA MEA:

Vreau un loc în natură unde omul să respire din nou. Un spațiu în care liniștea, comunitatea și animalele să vindece înainte ca viața să devină grea. Văd o piramidă plină cu cristale pentru vindecare energetică.
Văd o sală pentru diverse activități, meșteșuguri, dans, pictură, multe cărți într-o bibliotecă pentru copii.
Văd un loc cu verdeață unde să te tăvălești în iarbă cu niște iepurași sau cu cai. Nu vreau echitație, nu vreau să exploatăm caii în niciun fel, doar să-i învățăm să fie empatici cu oricine.
Văd copiii în săptămâna lor verde plantând copaci.

…și nu doar văd, SIMT deja. Simt mirosul pământului, simt mirosul animalelor, simt mirosul ploii și al focului din vatră.

MOTIVAȚIA MEA:

Mereu am încercat să readuc echilibrul în oameni și să ajut prin diverse metode și, la fel ca și aici, scopul meu nu au fost banii. Din acest motiv am ales acum ONG.

În același timp, o altă motivație importantă pentru mine este independența. O altă motivație importantă pentru mine este conexiunea cu natura, cu animalele, dar mai ales cu oamenii.

Oamenii sunt obosiți, stresați și rupți de ei. Cred într-un loc care îi întoarce acasă, în ei. Vreau un centru care previne, nu repară. Un loc în care copilul, adultul și sufletul să fie în siguranță.

Voi de ce vreți să faceți parte dintr-un ONG, ce vă motivează?

Așa vreau să îmi trimiteți și voi. Câteva rânduri, simple și sincere.
Pe baza lor construim direcția reală a asociației. Este momentul oportun și important. În baza asta voi stabili scopul, obiectivele și, mai ales, membrii.

Nicoleta

Bună,

Cum văd eu Centrul:

În primul rând, o frumoasă comunitate de femei divine care au pornit la înființarea acestui Centru cu multă iubire și motivație pentru a aduce bucurie nemăsurată în sufletele tuturor celor care vor trece pragul Centrului.

Centrul Reconectarea îl văd ca pe un loc unde omul care vine, chiar și din curiozitate, să fie mișcat până în adâncul sufletului de iubirea și bucuria ființelor care deservesc Centrul, iubirea pe care ne-o poartă întreaga natură.

Văd veselia și inocența copiilor care vin când sunt întâmpinați de căldura și duioșia lui Mihuț.

Văd un Centru unde fiecare ființă învață să se iubească, să se aprecieze și să se stimeze pe sine, fiind îndrumați de noi, de tot ceea ce oferim prin terapii, dans, meditații, gătit, chiar și terapia prin a-i asculta în timp ce facem o plimbare în natură, simțind că nu sunt judecați.

Motivația cea mai puternică a mea este de a onora viața. Vreau ca toți cei care vin la Centrul SUNTERRA să se vadă cât de frumoși sunt, cât de binecuvântați sunt, cât de puternici și iubiți sunt.

Vă îmbrățișez!

Ralu

Viziunea mea

Eu văd ca centrul Reconectarea să fie un loc unde ne putem reconecta cu natura, în primul rând. Un loc cu aer curat, liniște și armonie, nu neapărat unde să uităm de grijile cotidiene, ci să le integrăm într-un fel în care să nu ni se pară că acestea ne definesc, ci că fac parte din viață.

Dar unde să învățăm să le gestionăm într-un mod în care să ne aducă iar plăcerea de a trăi. Aș vrea ca lumea care pleacă de acolo să nu se gândească „wow, a fost minunat”, ci să rămână cu ceva real.

Personal, văd ca în weekenduri să fie plin acolo, diferite ateliere, majoritatea orientate spre artă (pictură, modelare, gătit, fotografiat), toate în contextul regăsirii de sine sau al întoarcerii către interior.

Văd tabere de copii care sunt atrași de partea spirituală.
Văd persoane care au trecut prin boli, încercări și cărora am putea să le oferim ajutor privind reintegrarea în viața lor.

Motivația mea

Aș vrea ca cei care ne trec pragul să găsească din nou motivația și bucuria de a trăi fără a le crea o iluzie temporară, ci o realitate permanentă.

Viața este frumoasă, oamenii au și lumină, și umbră, iar noi, prin terapii sau alte metode, să-i ajutăm să devină mai autentici, mai ancorați în prezent, dar conectați cu realitatea.

M-ar bucura să știu că am fost noi cei care am mișcat o rotiță într-o persoană.

Adina

Bună,

Am scris 4 pagini și am gândit 2 ore.

Cum văd eu centrul prin:
Culoare: verde
Sentiment: bucurie
Senzație fizică: căldură
Element din natură: soare
Sunet: râs
Ritm: liniște
Imagine: cerc (întâmplător sau nu, asta mi-a venit în cap când am zis imagine)

Îl văd ca pe un loc unde sunt adunate toate elementele naturii. O reîntoarcere la mine.

Văd verde imens, alee cu pietre de râu albe. Văd în capăt o clădire care se simte ca acasă. Văd piramida care atrage prin strălucirea sub razele soarelui. Văd căsuțele unde îți regăsești liniștea, îți asculți gândurile. Am intrat într-o căsuță și am auzit chiar și o apă curgătoare. Se izbea de pietre. Mihuț aștepta nerăbdător micul dejun și 2-3 căței deja alergau prin iarbă.

Motivația la început a fost reprezentată de faptul că, în sfârșit, este un loc unde pot să ajut la rândul meu și că, de cel puțin 15 ani, îmi doresc să fac parte dintr-un ONG sau să fiu voluntar.

Astăzi m-am întrebat „și concret?”.

Concret, mi-ar fi plăcut ca acest centru să existe acum 8 ani, când alergam atât de mult contra timp încât am fugit de mine. Nu înțelegeam ce mi se întâmplă, cum am ajuns acolo, ce este în neregulă cu mine. Știu că mă întrebam des dacă am înnebunit. Țin minte că mă plimbam toată ziua pe străzi, stând pe bănci, cu privirea pierdută. Mă uitam la oameni care alergau și ei.

Nu exista atunci, dar poate exista acum. Și eu pot fi acolo lângă oameni care poate au nevoie de natură, de oameni calzi sau poate de un sfat.

Am încercat să scurtez. O să țin un jurnal.
Adina

Lavinia

Bună fetelor,

MOTIVAȚIA MEA

Motivația mea personală este chiar băiatul meu cel mare Kevin-Casian, care anul acesta, mai mult ca oricând, mi-a spus:

„Mami, am nevoie să mă detașez de tot și să mă reîncarc!”

Am observat o nevoie acută în societatea actuală de a putea depăși stresul și dezechilibrul emoțional. Problema se pune… cum?

Cred cu tărie că promovarea unei sănătăți emoționale și mentale este esențială pentru fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, pentru a-și atinge potențialul maxim de echilibru.

Experiențele mele personale și observațiile directe mi-au demonstrat puterea de vindecare și claritate pe care o putem regăsi în mediul natural, prin reechilibrare și reconectare.

Pe lângă pasiunea pentru echilibrul energetic (și văd piramida, căsuțele, pe Mihuț și prietenii lui), angajamentul meu este profund legat de sprijinirea excelenței – suportul performanței de vârf, în special în domenii care solicită o disciplină mentală excepțională.

Recunoașterea sportului minții: îmi doresc în mod specific ideea de a recunoaște și a sprijini sportivii minții – copii, tineri care, prin dedicare, ating performanțe de talie mondială în discipline precum aritmetica mentală, șah, robotică sau alte competiții educaționale.

Am observat direct, fiind implicată în susținerea propriului copil, cum sportul mental și excelența educațională nu beneficiază de infrastructură de suport.

Prin Asociație îmi doresc să oferim un suport holistic, nu doar financiar, ci și acces la programe de mindfulness și terapie asistată, pentru a gestiona stresul competițional și pentru a menține sănătatea mintală.

VIZIUNEA MEA

Viziunea pe termen lung a Asociației SUNTERRA este aceea de a deveni un reper național în domeniul dezvoltării umane integrate și al terapiei asistate de natură.

O comunitate de lideri – tineri și adulți care, prin sprijinul nostru, devin responsabili, empatici și conștienți.

Văd Asociația SUNTERRA ca un „acasă” pentru tinerii cu performanțe deosebite, un loc unde pot primi sprijin financiar, dar și emoțional.

Văd Centrul Reconectarea ca pe un loc unde acești tineri pot veni pentru retreat-uri de reîncărcare, pentru a preveni burnout-ul și pentru a-și păstra bucuria de a învăța.

Doamne ajută!

Luciana

Îmi doresc să fac parte din construirea unui astfel de centru pentru că prea mulți oameni trăiesc fără un loc în care să-și lase greutățile jos, pentru că liniștea nu se găsește în orașe, ci în spațiile în care natura, oamenii și timpul respiră împreună.

Îmi pasă de oameni și știu că fiecare are o poveste nevăzută.

Cred în vindecarea care vine din apropiere, nu din promisiuni și vorbe goale.

Simt că lumea are nevoie de spații în care omul poate fi vulnerabil fără să fie judecat.

Știu cât de mult poate schimba o mână întinsă, o vorbă bună, un loc sigur și, cel mai important, un gest de iubire față de oameni, de natură, de viață.

SUNTERRA este locul care îți dăruiește exact ce nu ai avut niciodată: o șansă să respiri din nou.

ALINA

VIZIUNEA MEA

Visez un loc în natură în care iubirea și blândețea să fie respirația fiecărei zile. Un spațiu care te cuprinde, în care oamenii sunt primiți exact așa cum sunt, cu fragilitățile și lumina lor.

Un loc în care inima se așază, mintea se odihnește, corpul se liniștește și sufletul simte din nou siguranță.

MISIUNEA MEA PERSONALĂ

Să aduc blândețe, conținere și iubire acolo unde oamenii sunt obosiți, închiși, speriați sau deconectați.

Să ofer un loc în care omul nu trebuie să fie puternic, ci doar văzut și auzit.

Mai jos las cum văd și simt SUNTERRA:

Văd un spațiu viu, călduros, plin de viață și iubire.

Mă văd cu tălpile goale în iarbă sau în cizme de cauciuc, făcând curat în padocul lui Mihuț. Mă văd îmbrățișându-l și pe el, și pe frații lui.

Mă văd țopăind cu copiii, stând în tăcere cu oameni care nu mai pot, ținând palme tremurânde de frici.

Mă văd fotografiind răsărituri și apusuri, scriind gânduri pe o pătură, ascultând păsările.

Mă văd cu voi acolo, frământând, pictând, dansând.

Mă văd autentică, așezată în mine, cu pace în interior.

Așa simt eu SUNTERRA, ca pe un „acasă” în interior.

Andra

Eu lucrez cu oamenii și îi ajut să se dezvolte și să afle lucruri despre ei de 17 ani.

Am vrut de-a lungul anilor să fac lucruri în direcția asta, dar nu am avut curajul necesar. În contextul acesta, mi se pare mai simplu, fiind împreună și susținându-ne.

Eu consider că ne reîntoarcem la rădăcini, fără să ne mai lăsăm păcăliți de lucruri superficiale.

Oamenii au evoluat mult emoțional în ultimii ani și mulți își doresc să fie bine cu ei, dar nu știu de unde să înceapă.

O simplă vizită la Centru poate fi primul pas.

Eu cred cu tărie că natura, blândețea și un umăr pe care să-ți spui povestea pot schimba totul.

Visez să țin traininguri în picioarele goale, să țin oamenii de mână și să simtă că sunt în siguranță să plângă.

Cred că acest centru le va reda oamenilor credința în ei și îi va ajuta să vadă lucrurile cu mai multă claritate.

Toate aceste lucruri sunt legate între ele – natura, emoțiile și psihicul – și împreună pot duce la vindecare.

Ana

Bună,

Iată VIZIUNEA mea:

1. Văd un spațiu în care omul își regăsește și își activează puterea interioară. Un loc în care inima, corpul și mintea intră din nou în armonie, iar ființa își reamintește cine este cu adevărat.

2. Îmbrățișez ideea unei piramide transparente, deschise către cer, către posibilități infinite. Un simbol al curajului de a depăși limite, de a dizolva bariere și de a renaște în propria lumină.

3. Văd zone dedicate unor activități simple, dar profund terapeutice: gătit, dans, pictură, sculptură, contact cu animalele, bucuria de a îngriji și de a te conecta cu o altă formă de viață. Activități naturale, neoficiale, dar intens vindecătoare pentru energie, pentru încredere, pentru echilibru, pentru liniștirea minții prin creație și prezență.

4. Văd oportunitatea ca fiecare om să se reconecteze cu el, cu natura, de la mersul desculț prin iarbă până la momente de retragere în pădure sau în cort, în tăcere, în introspecție, urlând/eliberând ceea ce nu îi mai servește fără să fie judecat. Un spațiu de resetare și reîntoarcere la esență.

Iată MOTIVAȚIA mea:

1. Copilul din mine: de când mă știu, m-a durut profund să văd suferința copiilor, a animalelor, a plantelor, a planetei. În adâncul meu am simțit mereu că pot schimba ceva, că pot contribui la un viitor mai bun, ajutând oamenii din jurul meu să crească. Copilul din mine numea asta evoluție, iar acum acel copil s-a trezit din nou în mine, cu claritate și inocență.

2. Cred în armonie, în echilibru și în puterea pe care o creăm atunci când ne unim. Cred în conexiune: cu noi înșine, cu ceilalți, cu natura, cu animalele, cu tehnologia, cu diversitatea acestei lumi.

3. Observ cum mulți oameni trăiesc din inerție, în „trebuie”, în roluri dictate de societate, familie sau prieteni. Îi văd agitați, deconectați de la cine sunt și de la cine ar putea deveni.

4. De aceea vreau un loc în care omul se simte în siguranță, un loc care îi oferă curaj să se redescopere, să se vindece, să își activeze potențialul, să evolueze.

Un spațiu sigur în care oamenii se simt în siguranță, auziți, validați.
Un spațiu pentru transformare, trăită conștient.

Pe scurt: vreau să cred că educăm mintea ca să nu cumva mintea (subconștientul) să ne controleze pe noi.
Ana

.......nu știm exact cum va arăta totul la final. Nu avem toate răspunsurile și nici nu le căutăm forțat.

Dar știm cum vrem să se simtă.

Știm că vrem un loc în care omul să nu mai fie nevoit să se adune din bucăți, un loc în care să poată sta, respira și, încet, să-și amintească cine este.

SUNTERRA nu este doar despre ceea ce construim. Este despre ceea ce alegem să fim în timp ce construim.

Este despre oameni care nu mai vor să treacă unii pe lângă alții fără să se vadă. Despre oameni care aleg să se oprească, să asculte, să simtă și să fie acolo, cu adevărat.

Dacă ai ajuns până aici, poate nu e întâmplător.

Poate că și tu cauți același lucru.

Și poate, la un moment dat, ne vom întâlni acolo.